BlueLightCube

Labirintul Aurorei

2010-11-19T04:02:00.000-08:00

A fost odată o fată simplă, onestă şi devotată, pe nume Aurora. Acest nume îi fusese dat de către oamenii din satul în care locuia, deoarece fata locuia în cel mai frumos şi maiestuos labirint de aur.
Nimeni nu mai ţinea minte de unde apăruse acel labirint sus pe colină şi nici cum ajunsese Aurora să trăiască în el. Cu toţii ştiau însă că ea era acolo şi că era singura care cunoştea ieşirea din labirint.
Aurora locuia singură şi îşi adusese înăuntru toate lucrurile de care avea nevoie. Însă fata nu era nicidecum izolată. Avea prieteni, rude, care locuiau în sat şi pe care doar ea ştia să îi aducă înăuntru şi să îi conducă afară. Ea era cunoscută în sat nu numai pentru că locuia acolo, ci mai mult pentru că ea nu greşea niciodată. Nu exista om care să găsească o întrebare la care Aurora să nu aibă răspuns. Din acest motiv, sătenii încercau tot timpul să îi găsească cusururi, să arate că nu se poate ca ea să nu greşească. Mai mult, încercau chiar să o convingă pe fată că nu are nimic special, ba chiar că e urâtă din cale afară şi posacă.
Aurora plângea deseori la auzul acestora. Ea nu voia să se prefacă neştiutoare în faţa celorlalţi, însă în acelaşi timp dorea tare mult să fie acceptată de toţi şi să le facă pe plac. Visa adesea chiar că va părăsi labirintul mult prea preţios şi va trăi laolaltă cu toţi ceilalţi. Singurul prieten de încredere al fetei era o pisică cu puteri magice pe care o găsise în labirint. Numele ei era Coraille şi grăia mai înţelept decât un bătrân.
Într-o bună zi, după ce se întoarse din sat, trudită de atâtea îtrebări şi ghicitori şi jocuri la care era supusă din ce în ce mai des, Aurora văzu într-un colţ o floare cu petale din cristal şi tulpină de smarald. Floarea era luminată de cea mai caldă rază, care o mângâia blând, nelăsând-o parcă pradă atingerii oricui.
-Priveşte, Coraille! spuse fata. E o minunăţie!
Şi apoi se apropie uşor, temătoare că o va strica cumva. Ajunsă în dreptul florii, văzu cum curcubeie îşi dădeau mâna într-un dans al feeriei peste petalele acesteia.Umplută de fericire, Aurora se luă în jocul lor şi începu să se învârtă având ca partener strălucirea razei de lumină ce răzbea parcă până în centrul Pământului. După un timp, fata vru să atingă petalele, însetată fiind de dorinţă. Însă nu era aşa uşor. Într-un ungher al minţii, ea ştia că poate fi periculos şi o poate nimici sau, dimpotrivă, poate fi ceva minunat ce îi poate îndeplini orice dorinţă şi o poate scăpa de invidia sătenilor. Aurora se temea de ambele întîmplări. Dar curiozitatea era mai mare.
-Oare e bine, Coraille? Cum pot afla dinainte? Eu, care am răspunsul la toate, de ce nu pot găsi cheia la ale mele îndoieli? grăi tristă Aurora.
-Răspunsurile nu le poţi afla în altă parte decât în sertarele fiinţei tale, fată minunată. Teama pe care o simţi acum în vârfurile degetelor este tot a ta. Şi este şi aceasta un răspuns.
Înfuriată de ce grăi Coraille, fata se hotărî să-i dovedească că nu se teme de nimic şi întinse mâna deasupra florii. Dădu să o atingă, însă chiar în ultimă clipă îi sădi în minte o curiozitate mai mare: de unde vine acea lumina fermecată ce mîngîie petalele? Atunci se uită în sus. Nu se mai uitase niciodată în sus. O linişte caldă îi inundă mintea şi spiritul. Acolo sus se petreceau lucruri minunate: păsările străpungeau norii de spumă cu aripile lor multicolore, gâzele presărau grăunţe de aur peste capetele oamenilor, frunze rătăcite de copacul lor mamă se izbeau de adierea vântului într-un cântec de dulce jale, iar toate acestea se plecau supuse unui suprem glob de galben aprins. Aurora nici nu luă seamă de floarea care se sparse în mii de bucăţele odată cu ridicarea spre văzduh a ochilor ei. Părticele din planta preţioasă se împrăştiară în tot labirintul, iar unde acestea cădeau, aurul se transforma în raze de lumină. Tot aşa până ce colina deveni un izvor de lumină ce se răspândi în întreg satul. Oamenii nu mai vedeau nimic în jur, decât o mare de lucire. Pe masură ce aceasta se retrase din sat înspre colină, sătenii începură a desluşi chiar în mijlocul bulbului luminos silueta Aurorei. Fata privea acum spre sat împăciuitoare, plină de căldură şi cu doi aştri în loc de ochi. Părul îi crescuse într-o clipită şi se unduia duios, atingându-i pielea lăptoasă. Pe cap avea aşezată o cunună de ziuă împletită cu noapte, iar la picioare sălăşluiau visuri sfărâmate. Când o recunoscură, sătenii începură să arunce cu pietre în ea, sa o batjocorească şi să îi strige:
-Tu ai adus toate astea asupra satului nostru!
-Suntem orbiţi de lumină!
-Nu te vrem printre noi! Pleacă!
În acea clipă, lumina dispăru, iar Aurora redeveni fata simplă ce fusese înainte de a ridica privirea spre cer. Oamenii din sat se plictisiră să mai arunce cu pietre şi simţindu-se victorioşi, se îndreptară fiecare către casele lor, hotărâţi să uite de fată şi de tot ce se petrecuse. O lăsară pe aceasta în vârful colinei, neatinsă de vreo piatră, cu ochii închişi.
-Aurora, acum poţi deschide ochii, îi şopti Coraille, care acum era un înger.
Aurora deschise ochii, iar în loc de aceştia, erau cei doi aştri care nu pieriseră. Fata zâmbi şi coborî în sat.
Din ziua aceea, Aurora a trăit printre săteni, iar aceştia nu au contenit să arunce cu pietre în ea. Pietrele nu o atingeau niciodată, iar fata le răspundea cu un zâmbet mai cald pe zi ce trecea. Însă, din când în când, unii dintre săteni privind-o atent zăreau în jurul ei lumina şi doi aştri în privirea ei.
Sfârşit

Peste tine

2010-09-28T02:30:00.000-07:00

Pe urmele tale stâncoase
Aştern fire de mătase.
Peste versul tău grabit
Coboară un asfinţit.

Peste gândul tău de spini
Stau buchetele de crini.
Peste trupul tău uitat
Diamante-am aşezat.

Pe grăbitul tău amurg
Ape cristaline curg.
Peste sufletul tăios
Raze de lumină-am stors.

Peste lumea ta de vis
O scânteie am aprins.
Pe-ale tale măşti de zeu
Scris-am cu cruzime “Eu”.

Peste viitor, trecut
Prezentul l-am petrecut.
Sus pe cerul din nuiele
Stau acum stelele mele.

True

2010-09-24T05:32:00.000-07:00

Funny the feeling inside
Puts all other things aside,
It’s not pleasure, it’s not pain
Ain’t no sunshine, ain’t no rain.

Feels so strange, but still so nice
It’s some form of lovely vice.
Go away, but yet, please, stay…
I’m about to find my way.

I am evil, I am kind
I know what I have in mind.
Walk along my path, my way…
My main goal is: steal away!

Torn in two, but yet still one
What’s the part of me that’s gone?
Have I lost or have I gained?
I forgot to be ashamed.

There’s nothing inside, you see
But my hunger to be free.
I will place all bets on me
I’m as true as I can be.

De ce ma trezesc dimineata

2010-09-23T02:21:00.000-07:00

Pentru ca dimineata ma trezesc si exist.
Pentru ca exist si atat.
Pentru ca este suficient sa exist.
Pentru ca nu ma plictisesc niciodata.
Pentru ca invat cate ceva despre mine in fiecare zi.
Pentru ca descopar lucruri care nu imi plac despre mine.
Pentru ca pot sa fiu si proasta.
Pentru ca pot sa ofer un sarut atunci cand ma incearca ciudat de caldura.
Pentru ca pot sa tip.
Pentru ca imi accept agresivitatea.
Pentru ca invat sa ma iubesc.
Pentru ca am nevoie de mine insami.
Pentru ca exista cineva pentru care contez.
Pentru ca incerc sa traiesc in realitate.
Pentru ca singurul motiv pentru care as da nastere unui copil ar fi ca sa am inca ceva din mine de iubit si admirat.
Pentru ca vanitatea este pacatul meu preferat.
Pentru ca sunt acolo undeva… si incerc sa ajung la mine.

Blue Light Cube Me

2010-08-31T06:47:00.000-07:00

Why Blue Light Cube? Nu, intrebarea corecta ar fi "Who Blue Light Cube?" Raspunsul ar suna cam asa: Eu despre Mine. Confused? Aici voiam sa ajung.
Fara sa vreau ating subiectul: Este necesara psiho-terapia sau nu? Sau poate ca ar trebui sa dezbat problema: Dorim sa ne cunoastem sau nu? Still confused?
Multe semne de intrebare, exact ca in viata. Ce dorim, ce ne place, ce e al nostru, ce suntem... La mine s-a dovedit a fi simplu. Oricum de cele mai multe ori e simplu. Noua ne place insa complicat. Ne scarpinam cu mana dreapta la urechea stanga, cautam parteneri pe care sa-i schimbam, joburi din care sa avansam, mergem pe tocuri, dormim cat mai putin, ne ocupam timpul cu diverse "activitati sociale", fugim de noi. Ce ar fi mai tragic? Sa descoperi ca tu nu esti cel/cea care ai fost pana acum, caruia/careia ii plac ouale fierte si nu prajite, care e cuminte si nu promiscuu/a sau sa nu descoperi nimic? Alte semne de intrebare... Fraze ciudate, campi de batut. Dupa cum spuneam, la mine s-a dovedit a fi simplu: Sunt un cub de sticla, luminat in centru si cu reflexe albastre.
Va propun sa (va) descoperiti. Voi ce tipuri de cub sunteti?